Formule de baza ale teoriei Gravitatiei Reactive

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink


Formule de baza ale teoriei Gravitatiei Reactive


Introducere
. Esenta gravitatiei constituie una dintre cele mai mari si miraculoase enigme ale fizicii si cosmologiei contemporane. E foarte paradoxal faptul ca noi, oamenii, practic suntem în "contact" permanent cu forta de gravitatie a Planetei noastre, nu ne putem desparti de ea de la nastere si pâna la moarte, dar de acum mii de ani nu suntem în stare sa explicam care ar fi cauza atractiei corpurilor din Univers si în general a tuturor corpurilor materiale. Marele Newton a descoperit Legea gravitatiei universale cu mai bine de 300 de ani în urma, care se exprima prin frumoasa formula F = gMm/(4piR!2) cunoscuta de toata lumea de pe bancile scolare. Desigur, Newton primul si-a pus întrebarea : "de ce ?", de ce se atrag corpurile materiale, care e cauza gravitatiei ? Mai târziu el se "justifica" ca nu nascoceste ipoteze si nu se ocupa de speculatii" ne argumentate stiintific. Stim însa ca Newton a fost destul de preocupat de aceasta enigma, dar nu i-a gasit vre-o explicatie satisfacatoare, lasând-o pe seama urmasilor Si urmasii, fireste, au încercat sa dezlege "acest nod", au propus diverse ipoteze, dar nici o ipoteza nu a fost în stare sa explice corect si deplin acest fenomen universal.
Spatiul fizic. Cum sa ni-l imaginam ?
. Materia exista în spatiu si timp. Ne pare o axioma netagaduita. Dar, odata cu încercarile de a explica esenta luminii, gravitatiei si altor fenomene ale Universului si microcosmului totul s-a dovedit a fi cu mult mai încurcat, neclar si învaluit în ceata. Cercetatorii au fost nevoiti sa "inventeze" ba diverse fluide, ba eterul, la început absolut si nemiscat, care ar servi drept suport al unui sistem inertial de referinta absolut pentru tot ce ne înconjoara. Dar experientele lui Mikelson si Morley au demonstrat ca eterul cu asa proprietati statice nu poate exista; Terra si alte corpuri ceresti ar trebui sa-l deplaseze, sa-l "urneasca" pentru ca viteza luminii sa nu depinda de miscarea Planetei în spatiu. Proprietatile care se cereau necesare pentru eter deveneau tot mai contradictorii. Si atunci Einstein s-a decis îndraznet sa-l nege complect, sa-l considere ne existent. Desigur, la prima vedere, pare ceva absurd si ne explicabil. Dar o alta iesire n-a fost gasita si Einstein a presupus ca trebuie revazute radical conceptiile noastre despre spatiu si timp, ca spatiul si timpul nu mai sunt notiuni absolute, ci depind de viteza de miscare a corpurilor. Astfel a fost propusa si dezvoltata mai departe Teoria restrânsa a relativitatii (TRR), care a rasturnat închipuirile noastre vechi, traditionale si a contribuit la "revizuirea" întregii fizici.
Gravitatia si Teoria generalizata a relativitatii
. Einstein, dupa succesul TRR, s-a hotarât sa "puna capat" si altor taine si probleme spinoase ale fizicii, cea mai dificila, desigur, fiind gravitatia. "Asaltul" acestei "cetati" l-a început în a. 1906, pornind de la faptul descoperit de Galilei, ca toate corpurile în vid cad cu aceiasi acceleratie (sau viteza, daca sunt eliberate la aceiasi înaltime). Marele savant si filozof al Greciei antice Aristotel considera ca corpurile mai grele cad cu o viteza mai mare, ce în conditiile obisnuite de pe suprafata Pamântului, în atmosfera, e aproape de adevar. Dar, în antichitate savantii nu se ocupau de experimente, considerându-le "munca neagra" numai pentru robi, si toata stiinta se dezvolta numai din observatiile asupra Naturii si meditatiile abstracte. Chiar si calculele obisnuite nu erau considerate "pentru nobili" Galilei a fost primul care a pus capat acestei "traditii" si prin experientele bine cunoscute a demonstrat clar si convingator ca Natura nu se supune "orbeste" legilor, provenite din meditatia oamenilor. La orice lectie respectiva de fizica în scoala, prin tubul, din care este evacuata o mare parte din aer, se demonstreaza ca atât o bila de metal, cât si o pana usoara, în vid, cad în acelasi interval de timp. Pare ceva paradoxal si neexplicabil dar asa este.Toate încercarile de a explica acest fenomen se loveau de "ce este gravitatia ?". Einstein a înteles ca acest fenomen ascunde ceva foarte esential. Si ca un mare "iubitor" de postulate a formulat înca unul :
. "Masa gravitationala a corpurilor materiale e identica cu cea inertiala".Masa inertiala e provenita din Legile 1 si 2 ale lui Newton - Legea inertiei si Legea care exprima forta prin produsul masei cu acceleratia corpului : F = Ma si practic indica "opunerea" corpului fata de fortele, care tind sa-i schimbe viteza de miscare. Iar masa gravitationala e masa legata de atractia corpului dat de catre un alt corp (Planeta, satelit, sau un alt corp material), ce rezulta din Legea atractiei universale F= g Mm/(4piR!2) Nimic nu indica ca masa m din Legile enuntate e aceiasi. Ea poate fi absolut diferita, deoarece natura atractiei (gravitatiei) poate sa nu fie similara cu natura altor forte. De exemplu, masa gravitationala ar putea fi proportionala cu numarul de protoni din nucleul atomului, sau sa fie exprimata prin alte relatii cu materia corpurilor. Însa masurarile riguroase ale unor fizicieni au demonstrat cu o mare precizie (circa 10-12) veridicitatea acestei identitati. Dupa cum vedem, Einstein a intuit-o si a pus-o la baza noii sale teorii.
. El a facut analogie între fenomenul gravitatiei si acceleratia, care actioneaza asupra noastra într-un ascensor, în cadrul miscarii sale accelerate (cu marirea vitezei si, deci, cu efectul de "marire a greutatii", sau micsorarea ei - cu efectul invers, de "micsorare a greutatii" si, chiar, aparitia starii de imponderabilitate). Aceste rationamente l-au adus la ideea relativitatii miscarii în general (atât a vitezei cât si a acceleratiei), spatiului si timpului si a dezvoltat pe aceasta baza asa numita Teorie generalizata a relativitatii (TGR). Dar fenomenul gravitatiei nu putea fi explicat nici în cadrul TRR, nici în cadrul TGR. Chiar însusi Einstein în cartea "Evolutia fizicii", aparuta în a. 1938 (coautor - fizicianul cunoscut Leopold Infeld) nota, ca " gravitatia prezinta un caz exceptional, care nu poate fi explicat numai pe baza ideilor relativiste". Atunci el s-a gândit, ca, poate, trebuie de revazut complet conceptia noastra traditionala despre spatiu. Aceste idei erau "înfierbintate" si de conceptiile geometriilor ne Euclidiene, care tocmai se desfasurau în acest rastimp, din secolul 19 si începutul secolului 20. Einstein, probabil, si-a pus întrebarea : "Nu cumva spatiul fizic real are o alta geometrie, nu cea rectangulara a lui Euclid ?" Aceste idei l-au captivat si i s-a parut, ca ele pot salva situatia. Gravitatia ar putea fi produsa de deformarea (convexitatea) spatiului fizic real. Cu alte cuvinte gravitatia nu este actiunea unei forte fizice asupra corpului, ci însasi gradul de deformare a spatiului fizic, produsa de catre planeta, stea, etc. Aceasta ipoteza usor ar explica de ce corpurile în vid cad cu aceeasi acceleratie - convexitatea spatiului e doar aceeasi ! Aceasta, probabil, si l-a derutat. Din pacate, Einstein, nu a observat alt lucru si mai simplu - corpurile diferite au si greutate diferita pe suprafata Terrei. Chiar 2 corpuri cu acelasi volum dar densitate diferita, fireste, au greutate diferita, dar în vid cad cu aceeasi acceleratie. Însa Einstein, captivat de ideile sale revolutionare, a renuntat definitiv la notiunea de forta fizica si, înca o data vom spune probabil, a ignorat aceste momente, legate de forta de gravitatie.
. Astfel el a continuat elaborarea Teoriei generalizate a relativitatii si în cadrul ei a Teoriei gravitatiei, bazate pe abordarea geometrica a acestui fenomen. Aceasta teorie putea fi formal corecta, adica de ne combatut prin careva argumente de alta natura. Asa si s-a întâmplat - aproape 20 de ani autorul a fost sub impresia aceasta si nu vedea cum ea poate fi combatuta. Intuitiv nu puteam fi de acord cu ea, îmi parea abstracta si artificiala, ne corespunzatoare realitatii. Dar nu ma dumeream cum poate fi "dezmintita".
. Nimeni nu e scutit de erori, mai ales cei care croiesc o cale noua prin jungla necunoscutului. Nu exista exceptii nici pentru oamenii mari, nici pentru savanti, nici pentru genii. Eroarea lui Einstein legata de teoria gravitatiei e, poate, una dintre cele mai "celebre", dintre cele mai miraculoase, de lunga durata, si înca neconstientizata pîna în prezent. Numai "eroarea" lui Ptolemeu care a elaborat sistemul geocentric al Lumii a durat aproape 1400 ani, (vestitul astronom din Alexandria Ptolemeu a trait în secolul al 2-lea al erei noastre) pâna când Copernic nu ne-a readus la sistemul just heliocentric. Aceasta "eroare" a parvenit din cunostintele limitate ale savantilor din antichitate.
. Însa, probabil, în toate secolele se comit erori analogice, care se vor corectea mai tîrziu.Eroarea lui Einstein în teoria gravitatiei dureaza deacum mai mult de 80 ani (aceasta teorie a fost creata în aa. 1907-1916) si înca nu e constientizata în lumea stiintei contemporane.
. Esenta erorii lui Einstein consta în abordarea geometrica a naturii fenomenului de gravitatie, care, cum va fi demonstrat mai jos, nu este corecta. Deci, eroarea data tine nu de aparatul matematic al teoriei, desi foarte complicat, ci de premizele initiale puse la baza acestei teorii. (Sa notam, ca însasi complexitatea formulelor si expresiilor matematice din teoria data, ne pune pe gînduri si ne trezeste suspiciunea, ca teoria, mai degraba, poate fi gresita…Printre altele, despre aceasta ne atentiona chiar însusi Einstein, care sublinia necesitatea simplicitatii si frumusetei formulelor respective).
Despre nevalabilitatea interpretarii geometrice a gravitatiei în teoria lui Albert Einstein
. Am vazut, ca dupa succesul binemeritat al teoriei restrînse a relativitatii, începînd cu a. 1907 Einstein si-a concentrat atentia asupra enigmei gravitatiei. El a observat ca notiunile de masa inertiala si gravitationala a corpurilor pot fi considerate echivalente si a formulat aceasta presupunere drept un principiu fundamental al fizicii. Galilei stabilise cu mult înainte ca toate corpurile în vid cad cu aceiasi acceleratie (viteza) si Einstein cauta explicatia acestui fenomen. Însa nici teoria relativitatii, nici alte procese fizice nu-l puteau explica.
. Asa s-a întîmplat ca în acest timp o mare înviorare stîrnise teoriile geometriilor neeuclidiene (elaborate de Lobachevskii, Boyai, Riemann, Minkovskii si a.). Printre altele, Einstein a fost si student al lui Minkovskii, si fiind captivat de logica clara si eleganta geometriei lui Euclid (dupa cum marturisea însusi Einstein), el si-a imaginat ca gravitatia ar putea fi explicata în cadrul geometriei lui Riemann (geometriei corpurilor sferice sau, în general, a corpurilor convexe). Einstein a presupus ca gravitatia nu e altceva decît convexitatea (deformarea spatiului fizic real), care ar fi produsa de materia corpurilor. Dupa aceasta a urmat elborarea teoriei respective, care s-a dovedit a fi foarte anevoioasa si care necesita un nivel de formalizare matematica extrem de înalt - pe baza aparatului tenzorial. Einstein a fost nevoit sa solicite ajutorul matematic de la colegul sau de studentie Marcel Grossman, care tocmai se specializase in domeniul geometriilor moderne. Dupa multa munca încordata nelipsita si de unele erori, publicînd un sir de articole stiintifice în revistele prestigioase, în a. 1916 el a considerat teoria finalizata, facînd si cîteva preziceri spectaculoase (in privinta abaterii razelor de lumina în vecinatatea corpurilor masive din Univers, rotatiei periheliului planetei Mercur si a.), care mai tîrziu au fost confirmate). Sa notam ca aceste efecte pot fi explicate si pe baza teoriei lui Newton. Despre posibila abatere a razelor de lumina venite de la stele (în vecinatatea masei mari a Soarelui) pentru prima data a scris înca Laplace.
Eroarea abordarii geometrice
. Asadar, Einstein considera ca gravitatia e însasi manifestarea convexitatatii spatiului fizic, produse de corpurile materiale. Cu alte cuvinte, de exemplu, toate corpurile pe Terra au greutate, deoarece masa mare a Terrei deformeaza spatiul fizic din jurul ei si, deci, chipurile, alte corpuri mai mici sunt impuse de convexitatea spatiului sa se comporte asa ca si cum ar fi atrase de masa Pamîntului.
. Sa notam ca e destul de problematic sa ne închipuim ce este în realitate un spatiu tridimensional deformat... Dar e adevarata, oare, în general, aceasta presupunere a lui Einstein ?
. O analiza mai atenta ne poate demonstra falsitatea acestei presupuneri, iluzia deformarii spatiului fizic poate fi acum usor dezmintita (însa mai bine de 20 ani am fost sub impresia ca abordarea geometrica nu poate fi combatuta, mi se parea ca convexitatea spatiului fizic e destul de fireasca ).
. Însa greutatile enorme de a percepe clar aceasta teorie si de a gasi o prezentare mai simpla au cauzat multe suspiciuni si încercari de a propune alte ipoteze. Cea mai înversunata a fost tentativa academicianului rus A. Logunov, însa în acelasi cadru al teoriei relativitatii. Ea a stîrnit o critica aspra a celor mai mari fiziceni din URSS ca Zelidovici, Ginsburg si etc.. Înca de pe bancile studentesti am fost captivat de enigma gravitatiei, cautînd o explicatie mai simpla, intuitiv fiind convins ca aspectul geometric (al formei) în procesele fizice poate avea numai efect secundar, ci nu primar.
. În anul 1975 am ajuns la ipoteza ca gravitatia poate fi produsa de o radiatie a unor particule foarte mici de catre toate corpurile materiale cu viteza cu mult superioara celei a luminii. In anii ce au urmat am încercat sa ma descurc si sa argumentez aceasta ipoteza din punct de vedere teoretic. Mult timp eram sub impresia ca abordarea geometrica a lui Einstein nu poate fi combatuta, fiind o consecinta fireasca a comportarii spatiului fizic real al corpurilor materiale. Însa în ultimii 3-4 ani am observat cîteva momente care contrazic aceasta abordare.
. Eroarea fundamentala a lui Einstein consta în schimbarea cu locul a cauzei si consecintei - a fortei de atractie si acceleratiei. Einstein considera acceleratia corpurilor (datorita, cum ca, curburii spatiului fizic) ca fiind primara, iar gravitatia (greutatea corpurilor pe Terra) secundara. Aceasta presupunere a lui e o eroare cardinala! Forta de atractie e primara, iar acceleratia e o consecinta secundara! Abordarea lui Einstein e profund contradictorie. Iata care sunt argumentele principale:
.1. În conformitate cu teoria lui Einstein pe suprafata Terrei toate corpurile sunt atrase de ea datorita convexitatii spatiului fizic produse de masa ei. Însa daca vom considera 2 corpuri de acelasi volum dar cu densitate diferita, atunci forta de atractie (greutatea acestor corpuri) - produsa de convexitatea spatiului fizic al Terrei ar trebui sa fie aceiasi! Dar în realitate nu e asa - aceste corpuri au greutate diferita (dar în cadere au ceiasi acceleratie - iata momentul crucial care l-a influientat pe Einstein !).
. Într-adevar, daca garvitatia s-ar datora deformarii spatiului fizic, atunci toate corpurile de acelasi volum, indiferent de densitate, ar trebui sa posede aceiasi greutate pe suprafata Pamîntului. În realitate, însa, nu e asa - corpurile acestea au greutate diferita, - de acest fapt ne convingem la orice pas. Mai mult decît atît, în cadrul abordarii geometrice n-ar fi posibil de folosit nici un tip de cîntar - nici cel cu spirala, nici cel cu pîrghie ! Ele ar functiona eronat.
. Doua corpuri de acelasi volum, dar cu densitate diferita pe talgerele cîntarului ar trebui sa fie "atrase" în mod egal, - doar convexitatea spatiului fizic la altitudinea data e aceiasi Un butoi plin ar avea aceiasi greutate ca si fiind desert. Un borcan cu miere ar cîntari la fel ca si fiind umplut cu apa. Crengile cu merele atîrnate ar trebui sa fie aplecate la fel ca si dupa ce merele adevarate vor fi înlocuite cu cele butaforice din hîrtie etc. etc Absurd !
. E posibil ca Einstein a fost coplesit de teoriile geometriilor neeuclidiene care l-au captivat si l-au pornit pe o cale gresita. El a refuzat de la notiunea de forta fizica (si în particular de la forta de gravitatie).
. Cu regret, abordarea geometrica a fost continuata de el mai departe în scopul de a elabora o teorie unificata a tuturor proceselor si cîmpurilor fizice - ceea ce nu putea sa se soldeze cu un succes. Nu formele geometrice sunt cauzele primare ale proceselor fizice, ci dimpotriva - proprietatile fizice ale materiei (înca necunoscute pe deplin) produc formele de spatiu fizic real, în conformitate cu principiul filozofic fundamental ca continutul e primar iar forma e derivata, secundara.
.2. Vom considera 2 corpuri materiale paralelepipedice cu 2 dimensiuni destul de mari (teoretic infinite) asezate paralel. Din punct de vedere al TRG aceste corpuri nu produc vre-o convexitate a spatiului fizic deci, ele nu sunt supuse gravitatiei. Însa aceste corpuri, dispunînd de masele respective, desigur ca se atrag, în deplina conformitate cu Legea lui Newton. (Doua galaxii situate paralel una în fata alteia, "grosimea" carora în raport cu aria ocupata în spatiu poate fi neglijata, sunt o posibilitate fizica reala, si ele desigur se atrag între ele).
.3. În conformitate cu teoria lui Einstein, daca oceanele ar fi umplute nu cu apa, ci cu mercur, ele ar produce aceiasi presiune asupra fundului - convexitatea spatiului produsa de Terra e doar aceiasi ! În realitate, însa, greutatea oceanelor cu mercur ar fi de 13,6 ori mai mare, densitatea mercurului fiind de 13,6 ori mai mare ca a apei, si, deci, presiunea asupra fundului oceanic ar fi respectiv de atîtea ori mai mare.
.4. Unul din cele mai convingatoare argumente e faptul ca toate corpurile din Univers (Stelele, Planetele si satelitii lor) au forma sferica, care se datoreste efectului gravitatiei materiei lor si nu invers, - adica nu convexitatea spatiului fizic a adus materia la forma sferica. In cadrul abordarii geometrice materia ar fi avut cele mai diverse forme fara vre-o tendinta de a se comprima în corpuri sferice.
.5. Si ultimul argument. E usor de vazut, ca abordarea geometrica a gravitatiei contrazice Legii a 3-a a lui Newton, dupa care orice corpuri materiale în orice conditii actioneaza unul asupra altuia cu forte egale dar opuse dupa directie. De exemplu, Planeta noastra atrage Luna cu aceiasi forta cu care Luna, la rîndul sau, atrage Terra. În cazul teoriei geometrice a lui Einstein masa Terrei ar produce o convexitate cu mult mai mare decît Luna si, deci, Luna e "atrasa" de Terra cu o forta considerabil mai mare decit forta cu care Luna "atrage" Terra.
. Exemplele de acest fel pot fi continuate si ele aduc la concluzia definitiva, ca teoria convexitatii spatiului-timpului lui Einstein nu poate explica corect esenta gravitatiei, ci prezinta mai degraba o tentativa nereusita de a înlocui notiunea fizica clara de atractie a corpurilor materiale cu alta cu mult mai încurcata si deloc nu mai convingatoare. Ea, de fapt nu explica nimic, enigma gravitatiei ramînînd în continuare neelucidata. Pricina convexitatii spatiului fizic din jurul corpurilor materiale n-a fost explicata si nu poate fi explicata. Ea ramîne ca un postulat absolut neargumentat.
. Asadar, Einstein a gresit .Din nefericire, toti fizicienii, fara vre-o exceptie, si nu numai ei, fiind captivati de autoritatea extrem de mare a numelui lui Einstein, mult timp nici n-au îndraznit sa caute alte explicatii pentru fenomenul gravitatiei. Cu cîta satisfactie a primit teoria lui Einstein marele matematician Hilbert, care o considera un triumf al abordarii axiomatice a fundamentelor fizicii ! (Sa notam, ca aceasta parere a lui Hilbert nu e deloc întâmplatoare, - el a fost adeptul cel mai ferm al posibilitatii formalizarii axiomatice complete a tuturor compartimentelor matematicii, ceea ce nu s-a adeverit. Kurt Gödel în a. 1931 a demonstrat ca programul lui Hilbert nu poate fi realizat, deoarece nici chiar aritmetica nu poate fi complet axiomatizata !) Totusi, trebuie de mentionat, ca eroarea lui Einstein e calitativ cu mult mai profunda si neînteleasa decît oricare alta în istoria stiintei, - ea fiind învaluita în misterul geometriilor neeuclidiene si deformarii spatiului fizic, greu de imaginat. Aportul marelui novator în revolutia fizicii a avut o influenta colosala asupra mentalitatii tuturor cercetatorilor, rupîndu-i definitiv de la traditiile existente. Deci, stiinta trbuie sa continuie cautarea explicatiei corecte a acestui fenomen universal.
Gravitatia - un efect al radiatiei gravitonilor ?
. Natura e astfel conceputa, ca unele obiecte si proprietati ale lor sunt primare si, deci, nu se poate explica de ce sunt asa si nu altfel. Astfel sunt existenta materiei si a spatiului din Univers, însasi Universul. Alte obiecte si fenomene sunt derivate de la cele primare si, în principiu, pot fi explicate. Este, oare, gravitatia un fenomen primar sau derivat al materiei ? Daca gravitatia nu este un fenomen primar, atunci ea poate fi dedusa din alte forme de interactiune ale corpurilor materiale. Dar exista, oare, o astfel de interactiune, care ar putea cauza efectul ravitatiei ? Asa o interactiune poate fi numai de natura radiationala (adica de emitere a unor particule sau unde necunoscute), deoarece corpurile fizice reale interactioneaza la mari distante în spatiu.
. Modelul fizic expus mai departe se bazeaza pe principiul, ca materia este sursa tuturor fortelor si interactiunilor fizice. În cadrul lui vom aborda rmatoarea ipoteza :
. Toate corpurile materiale genereaza si emit un tip nou de particule (sau un tip nou de cîmp fizic), foarte fine (cu o masa extrem de mica) si cu o viteza extrem de mare (considerabil mai mare decît viteza luminii C - 300 mii km/s). Efectul reactiv al acestei radiatii, evident, poate fi interpretat ca forta de gravitatie. Iradierea gravitonilor (asa vom numi în continuare aceste particule enigmatice), probabil, e cauzata de energia interna enorma a materiei - E = mC!2 în cadrul unei permanente reactii în lant a microparticulelor materiale. Aceasta radiatie satisface relatia N = k M, unde N este numarul de gravitoni, emisi pe secunda, k e un coeficient constant, iar M e masa corpului fizic. Deci, radiatia gravitonilor e direct proportionala cu masa corpului. Gravitonii, probabil, sunt cele mai mici particule din Univers si zboara cu cea mai mare viteza posibila - V = C!2. Estimarea aproximativa a valorii masei gravitonilor indica valoarea de 10-80 - 10-90 g.
. Cum apare gravitatia ?
. Orice particula elementara clasica a materiei (cum ar fi, spre exemplu, protonul sau neutronul) iradiaza permanent un flux mare de gravitoni (în toate directiile). Aceasta iradiere, conform Legii a 3-a a lui Newton (fiecarei actiuni îi corespunde si o forta de reactiune egala dupa marime, dar opusa dupa sens) conduce la aparitia unei forte reactive, care contribuie la "atractia" corpurilor materiale, adica gravitatia, dupa cum se ilustreaza prin fig. 1. (Notam, ca prin iradierea gravitonilor materia tinde spre "comprimare"). Evident, ca un corp cu o masa mai mare iradiaza proportional un numar mai mare de gravitoni si, deci, produce si o forta de gravitatie mai mare. Vom nota ca garvitonii produc efectul gravitatiei, dar ei însasi nu mai emit nimic, si, deci, nu se supun Legii gravitatiei universale, sunt o exceptie - gravitonii poseda masa inertiala, dar nu si masa gravitationala !
. Dar, deoarece gravitonii sunt particule materiale rezulta, ca principiul identitatii masei gravitationale si celei inertiale a corpurilor, formulat de Einstein, nu e decît o consecinta a fenomenului de emitere a gravitonilor de catre materie, singura exceptie fiind însasi gravitonii.
. Legea Gravitatiei Universale a lui Newton poate fi acum dedusa în modul urmator : Fie ca un corp A cu masa M emite în spatiu kM gravitoni pe sec. În orice punct al sferei cu raza R vor nimeri, deci, kM/4 R2 gravitoni. Fie ca la aceasta distanta se afla centrul unui alt corp B cu masa m. O parte p << 1 (cu mult mai mica decît numarul gravitonilor emisi din corpul A) vor nimeri în corpul B si vor contribui partial la intensificarea reactiei în materia lui. Numarul gravitonilor, care vor nimeri în B, depinde de suprafata S a discului lui, prin care pot trece acesti gravitoni, deci, în total - kMS/(4piR2) (dar, avînd în vedere ca aria S depinde de densitatea corpului vom calibra aceasta valoare, egalînd S cu 1 cm2). Fiecare din ei va cauza o inductie de sporire a radiatiei de gravitoni de catre corpul B, în mediu - jm gravitoni/s. Sau în total - kj Mm/(4piR2 ) gravitoni/s. Acesti gravitoni vor contribui la aparitia unei forte reactive, care poate fi determinata prin produsul acestui numar de gravitoni cu masa mu a gravitonului si cu acceleratia initiala a a emiterii lor în conformitate cu Legea a 2-a a lui Newton
F = ma :
F = kjMm mua/( 4piR2) , sau
F =g Mm/(4piR2) - Legea gravitatiei universale a lui Newton ( g= kjmua ).
. (Evaluarea unitatilor de masura în sistemul CGSE va conduce la gcm/s!2, ce se poate transforma in newtoni). (Esenta posibil deasemenea radiationala a provenientei sarcinilor electrice conduce la Legea analogica a lui Coulomb F = q G1G2/ (4piR2 ).
Parametrii de baza ai gravitatiei reactive
. Din formula (1) avem urmatorii parametri de baza a gravitatiei reactive: k, j, mu, a (a=C!2). Deci, kjmu=6.67 10!-8*k/9 10!20 = 9.31 10!-28g.
. E surprinzator faptul ca constanta universala a gravitatiei cu o mare precizie g=2000/C (De ce?) Deci, kjmu=4pi/C!2*2000/C= 8000pi/C!3= (20/C)!3pi.
. Deoarece gravitonul dispune numai de masa inertiala si nu si de masa gravitationala rezulta ca energia lui totala e numai energie cinetica: E=mv!2/2 = muC4/2. Pe de alta parte putem considera energia gravitonului ca fiind cea mai mica cuanta de energie din Natura si deci poate fi egalata cu constanta lui Planck h, si putem calcula valoarea masei gravitonului mu: muC!4/2=h si mu=2h/C!4 = ~160 10!-70 g = 16 10!-69 g.
. Din formula (2) avem kj=8000pi/C!3/mu = ~5.7 10!40.
. Daca k=800pi/C!2 atunci j=2 10!58. În unitati de masura a masei vom avea k=8.38 10-18 g/s si indica masa totala de gravitoni emisa pe secunda de 1g de materie.
. Deoarece radiatia gravitonilor e un proces de dezintegrare a materiei, putem aplica bineczunoscuta formula a radioactivitatii:
. M = M0 e-lt. Pentru M=M0/2 t =~0.693/k (si cum l =~k) deci, timpul de înjumatatire al existentei oricarui corp din Univers )stea, planeta sau luna) va fi de ~ 7.8 miliarde de ani.
. Folosind valoarea constantei k prin formula N=km putem calcula masa gravitonilor emisa de orice corp pe sec. De exemplu, pentru Terra vom avea N=~ 8.38 10!-185.98 10!+27 g/s = ~ 50.1124 10!9 g/s =50112 t/s =~5 10!4 t/s. Pentru Luna: N = ~8.38 10!-187.4 10!25 g/s = 62.012 10!7 g/s =620.12 t/s = ~620 t/s. Din cunoscuta egalitate a impulsurilor mecanice ale corpurilor ce actioneaza unul asupra altuia (m1v1=m2v2), pentru Luna (cu masa = 7.4 10!25 g si acceleratia a=0.27 cm/s!2 ) vom avea Mv=mgravvgrav. Mv=7.4 10!250.27gcm/s=1.998 10!25 gcm/s. De unde rezulta ca mgrav=22244.46g/s=~22.24 kg/s. Luna e atrasa de catre Terra datorita fortei reactive de la radiatia gravitonilor de numai ~22.24 kg/s (de gravitoni inductivi pe s.). Deci, atractia gravitationala a corpurilor din Univers e realizata de cel mai eficient "motor cu reactie". Aceasta "inventie"minunata apartine Naturii !
Din modelul prezentat rezulta urmatoarele concluzii principale :
.1. Gravitonul e cea mai mica particula materiala din Univers si zboara cu cea mai mare viteza V = C2 (o Galaxie va fi parcursa de graviton în cîteva minute!).
.2. Daca coeficientul de multiplicare a gravitonilor în cadrul reactiei în lant poate deveni brusk mai mare decît 1, atunci reactia se va dezvolta rapid (exponential !) si va provoca o explozie catastrofala a corpului respectiv. Asa ceva s-ar putea întîmpla atunci, cînd densitatea corpului ar deveni extrem de mare si mai multi gravitoni ar reactiona cu materia lui (cum ar fi cazul stelelor neutronice sau altor tipuri de corpuri spatiale cu densitate enorma a materiei). De aici rezulta, ca asa numitele "gauri negre" în Natura nu exista, deoarece orice stea superdensa ar ajunge rapid la faza unei explozii gravitonice totale, care ar transforma în "praf gravitonic" si alte corpuri din apropierea nemijlocita a ei. Anume în asa sens s-ar putea vorbi de "gaura neagra", deoarece gravitonii sunt invizibili.
.3. Universul e umplut cu un "tesut" fantastic de gravitoni care se misca rectliniar în toate directiile cu viteze enorme. Aceasta si constituie "eterul" efemer, asa de mult discutat în fizica, numai ca el nu e static, ci foarte dinamic. Poate acesta si este spatiul fizic real ?!
.4. Asa numita "deplasare rosie" cosmologica a spectrelor de lumina (unde electromagnetice) poate fi explicata altfel : fotonii, fiind particule materiale, emit gravitoni, evident, pierzînd energie. În vecinatatea maselor mari ale Galaxiilor iradierea gravitonilor de catre fotoni e mai intensiva, cauzînd micsorarea energiei lor, adica deplasarea spre rosu a liniilor spectrelor respective. (O asemenea ipoteza a propus-o înca cu vre-o 30 ani în urma vestitul savant francez Lui de Broglie). Deci, Galaxiile nu se îndeparteaza cu viteze enorme, dupa cum reiese din teoriile existente (probabil vitezele de miscare a lor nu difera substantial de cele medii), iar distanta pîna la ele e cu totul alta. Aceata explica, deasemenea, de ce în cazul Galaxiilor are loc numai deplasarea rosie si nu si cea violeta.
.5. Asadar, în Univers actioneaza permanent 2 procese reciproc inverse :
a) Dezintegrarea gravitonica a materiei (la nivelul micro)
b) Integrarea ("comprimarea") materiei la nivelul macro (datorita gravitatiei).
.6. Calculele respective indica o durata de înjumatatire a corpurilor materiale din Univers (stele, planete, etc.) de circa 7.8 miliarde de ani.



(Sursa: UFO Romanian Center)